Am mers, am vazut, am ascultat, ne-a placut

Mentionez inca de la inceput ca acest post nu este o cronica ci pur si simplu parerea mea proprie despre ”teh concert”. A fost. Si a fost ceva mare:).
Orice poveste despre vreun eveniment important incepe cu un drum lung pana in orasul tinta(de regula Bucurestiul, ca doar la ei s-a format buricul pamantului). Asa ca dupa 8 ore de mers cu trenul ca orice muritor de rand(clasa 1 – conditii de clasa 2, la intoarcere, clasa 2 – conditii de latrina cu scaune…) aterizam in fascinanta capitala. Cel putin eu asa as descrie impactul, pentru ca da, a fost un impact cu cele peste 30 de grade. Bun…inca aproximativ 3 ore pana sa intram si trebuia sa scapam de presiunea lipsei de oxigen din aer. Ce sa facem? Mergem intr-un pub ca doar is cu sutele prin Bucuresti…teoretic, practic nu gasesti nimic decent si cu preturi normale. In cele din urma dam cu banul(la propriu) si gasim pe uneva pe centru irish pub, The Dubliner. Foarte dragut, confortabil, racoros si cu recorduri…prima data in viata cand beau un pahar de suc cu 50 de mii, dar deh, esti in centrul capitalei:)).
Pe la ora 6 ne indreptam inspre stadion cu pasi de taxi si…intram. Mie mi s-a parut organizare ok, probabil pentru ca am ajuns cand inca stadionul era doar pe sfert populat. In orice caz nu am murit sufocata cum era sa patesc la Placebo, cand s-a stat intr-o inghesuiala inimaginabila timp de vreo ora pana s-a deschis singura intrare. Deci organizare ok, preturi iar ”la nivel inalt”. De articole originale cu trupa nu te puteai atinge, iar mancarea si bautura era pe jetoane. Un jeton-25 de mii, un pahar de bere- 2 jetoane.
Trecand peste partea ”fiziologica”, concertul a inceput cu fiica basistului, Lauren Harris. Trecem peste:). Apoi au urmat cei de la Trooper care si-au vazut indeplinita misiunea pe lume – sa cante in deschiderea Iron Maiden(au recunoscut ca timp de 13 ani asta a fost marele lor vis…). De altfel si melodiile erau ceva in genul ”hail Iron Maiden, we love you”. Asta pe langa vocea solisului/solistei(imi placea sa spun ca era femeie…avea par frumos;))), care imi zgaria membrana timpanului. Oricum, rezistam, inca putin, mai radem inca putin cand pe langa emotii le mai si pica sunetul(ghinionisti saracii…), mai ne racorim putin si incepem sa ne alegem locul strategic…strategic pentru mine, care la inaltimea fabuloasa de 1,62 aveam vizibilitate redusa.
Pe la 9 deja nu mai intra nimeni si s-a instalat ”zumzetul” acela dinaintea aparitiei ”fenomenului eliberator”. Au urmat 2 ore de rock in cea mai pura stare, energie si adrenalina, intretinute de o trupa care in ciuda varstei, isi mentin standardele high. Sunetul a fost super ok(unii ziceau ca a fost mai ok sonorizarea la Metallica, but anyway…), Bruce a dat tot ce avea mai bun(inclusiv vreo 5 kg banuiesc, de la atata ”zbantuiala”:))), comunicare cu publicul si tot ce iti poti dori de la un concert de mare anvergura(si a fost, au fost, 22 000 de persoane). My personal favourite a fost ”Rime of the Ancient Mariner”, just because it made me wander:).

~ de Alina pe august 5, 2008.